x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Circulaţie în condiţii de iarnă pe drumurile din zonele înalte din judeţul Harghita şi şoselele din Neamţ

Circulaţie în condiţii de iarnă pe drumurile din zonele înalte din judeţul Harghita şi şoselele din Neamţ

16 Dec 2015   •   09:05
Circulaţie în condiţii de iarnă pe drumurile din zonele înalte din judeţul Harghita şi şoselele din Neamţ
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Circulaţia rutieră pe mai multe drumuri naţionale şi judeţene din zonele înalte ale judeţului Harghita se desfăşoară în condiţii de iarnă, în urma ninsorilor care au început să cadă în cursul dimineţii de miercuri.

Şeful Secţiei de Drumuri Naţionale Harghita, Cătălin Romanescu, a declarat că se circulă în condiţii de iarnă pe DN 15 Topliţa-Borsec, DN 13 B Praid-Gheorheni şi pe DN 12 C Lacu Roşu- Gheorgheni unde stratul de zăpadă tratată cu antiderapant ajunge până la doi centimetri.

Potrivit sursei citate, a început să ningă în jurul orei trei şi s-a intervenit cu 32 de utilaje de deszăpezire şi cu 160 de tone de material antiderapant.

Şi pe unele drumuri judeţene se circulă în condiţii de iarnă, nefiind însă înregistrate probleme în trafic.

Circulaţia rutieră se desfăşoară în judeţul Neamţ, miercuri dimineaţă, tot în condiţii de iarnă iar carosabilul este umed şi parţial acoperit de zăpadă.

Potrivit informaţiilor furnizate AGERPRES de biroul de presă al Prefecturii Neamţ, se acţionează pe principalele sectoare de drum naţional cu autolame şi răspânditoare de material antiderapant.

Utilajele se află pe DN 15, DN 15B, DN 15C, DN 15D, DN 12 C, DN 17B şi Drumul European 85.

Nu există localităţi fără alimentare cu energie electrică.

În judeţul Neamţ a început să ningă la primele ore ale zilei, miercuri, însă cantităţile de zăpadă depuse în cursul nopţii nu sunt consistente.

×