x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Circulație reluată prin gara Ploiești Vest. 15 trenuri de călători au înregistrat întârzieri

Circulație reluată prin gara Ploiești Vest. 15 trenuri de călători au înregistrat întârzieri

de Redacția Jurnalul    |    02 Apr 2024   •   18:26
Circulație reluată prin gara Ploiești Vest. 15 trenuri de călători au înregistrat întârzieri
Sursa foto: Victor Stroe

Circulația a fost reluată în gara Ploiești Vest, unde marți după-amiaza s-a produs un scurt circuit care a afectat traficul trenurilor cu tracțiune electrică. 15 trenuri de călători au staționat în gările adiacente și au înregistrat întârzieri.

Compania CFR SA anunță că traficul feroviar prin stația Ploiești Vest a fost reluat la ora 17.17.

Traficul feroviar a fost închis temporar în intervalul orar 14.40 - 17.17, din cauza unui scurtcircuit produs de un cablu electric extern căzut pe liniile de contact din stația Ploiești Vest. Cablul electric extern care supratraversa liniile de contact aparține unei companii locale.

Pentru remedierea deranjamentului, personalul de specialitate al Regionalei CF București a acționat cu două drezine pantograf în zona unde s-a înregistrat avaria, fiind necesară înlocuirea mai multor componente arse sau rupte - izolatori de secționare, ace aeriene, cablu purtător etc - pentru repunerea sub tensiune a sistemului de alimentare cu energie electrică a liniilor de contact din stația Ploiești Vest.

15 trenuri de călători - IRN 347, R 3026, R 3004, R 11034, IR 1634, IRN 532, R 11535, R 11054, R 10231, R 10232, IRN 346, R 10067, R 3025, R 3003 și R 11537- au staționat temporar în gările adiacente - Buda, Florești Prahova, Câmpina, Brazi, Crivina și Periș - până la redeschiderea circulației și vor ajunge la destinație cu întârziere.

(sursa: Mediafax)

×