x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale VIDEO Stare de alertă în județul Vrancea, din cauza zăpezii!

VIDEO Stare de alertă în județul Vrancea, din cauza zăpezii!

de Redacția Jurnalul    |    28 Ian 2023   •   13:40
VIDEO Stare de alertă în județul Vrancea, din cauza zăpezii!
Sursa foto: Hepta

Comitetul Național pentru Situații de Urgență au decretat, sâmbătă, stare de alertă în județul Vrancea din cauza ninsorii și a viscolului.

În contextul situației generate de fenomenele meteo periculoase prognozate pentru sâmbătă, premierul Nicolae Ciucă a convocat în regim de urgență, în format online, Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU).

În cadrul ședinței CNSU a fost dispusă măsura decretării stării de alertă la nivelul județului Vrancea, în baza HCJSU Vrancea, abilitând, astfel, Ministrul Afacerilor Interne să avizeze hotărârea.

„Prin această măsură se pun în aplicare acțiuni imediate de răspuns, precum suplimentarea forțelor de intervenție, alertarea structurilor din zonele limitrofe, asigurarea permanenței structurilor cu responsabilități clare în gestionarea situației generate de fenomenele meteo extreme, până la revenirea la starea de normalitate”, transmite Guvernul.

În Vrancea, județ unde sunt înregistrate efecte meteo periculoase, pompierii salvatori au acționat cu mijloace de intervenție specifice pentru preluarea și transportarea a două gravide, stabile, către unități sanitare apropiate, respectiv către echipaje medicale specializate.

Mai multe drumuri din județul Vrancea sunt închise din cauza ninsorii și a viscolului, meteorologii instituind cod portocaliu.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: stare alerta vrancea