x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Cod galben de ceață în județul Suceava

Cod galben de ceață în județul Suceava

04 Feb 2017   •   15:36
Cod galben de ceață în județul Suceava

Meteorologii au emis, sâmbătă, o nouă atenţionare nowcasting Cod galben de ceaţă, valabilă în localităţi din judeţul Suceava, pe durata următoarelor trei ore. 

Potrivit sursei citate, până la ora 18:00, în zona judeţului Suceava (localităţile: Suceava, Cajvana, Milişăuţi, Rădăuţi, Salcea, Siret, Adâncata, Arbore, Bălcăuţi, Bosânci, Burla, Calafindeşti, Dărmăneşti, Dorneşti, Dumbrăveni, Fântânele, Frătăuşii Noi, Frătăuşii Vechi, Gălăneşti, Grămeşti, Grăniceşti, Hânţeşti, Horodnic de Jos, Horodnic de Sus, Iaslovăţ, Ipoteşti, Mitocu Dragomirnei, Moara, Muşeniţa, Pătrăuţi, Satu Mare, Şcheia, Şerbăuţi, Siminicea, Stroieşti, Todireşti, Udeşti, Vereşti, Volovăţ, Zamoştea şi Zvoriştea) se va semnala ceată, fenomen care va produce scăderea vizibilităţii în trafic, local, sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri. 

Agerpres adaugă că atenţionările de fenomene meteo imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.

×
Subiecte în articol: cod galben ceata suceava anm