O coloană de câţiva kilometri s-a format, în această după-amiază, la ieşirea din ţară prin Vama Nădlac II, pe autostrada pan-europeană, astfel că se aşteaptă cel puţin o oră şi jumătate pentru control, în timp ce unii şoferi reclamă că aşteaptă chiar şi de trei ore la coadă, informează HotNews.ro. Conform Poliţiei de Frontieră Arad, autorităţile ungare fac verificări amănunţite asupra automarfarelor, iar traficul uşor nu este afectat. Autorităţile române le recomandă şoferilor de camioane să iasă din ţară prin Nădlac I (DN7), Turnu sau Varsand, pentru că în aceste puncte nu este aglomeraţie.
Citește pe Antena3.ro