Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Constanţa, explozia nu a fost urmată de incendiu. La faţa locului au intervenit două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială SMURD şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
"Colegii au găsit două victime, mamă şi copil. Acestora le-a fost acordat primul ajutor medical la locul solicitării, ulterior ambele persoane fiind transportate la spital", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Constanţa, Anamaria Stoica.
Conform acesteia, copilul avea arsuri pe aproximativ 20% din suprafaţa corpului, iar mama pe aproximativ 10%.