x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Crimă cu iz de alcool în Galați. Un bărbat de 34 de ani a fost ucis cu sânge rece de prietenul său

Crimă cu iz de alcool în Galați. Un bărbat de 34 de ani a fost ucis cu sânge rece de prietenul său

25 Mai 2019   •   13:46
Crimă cu iz de alcool în Galați. Un bărbat de 34 de ani a fost ucis cu sânge rece de prietenul său

Un tânăr de 24 ani din comuna gălăţeană Măstăcani este anchetat, sâmbătă, de criminalişti şi procurori, după ce vineri seara a omorât un consătean de 34 ani.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, criminaliştii încă se află la faţa locului şi adună probe. Suspectul este în custodia organelor de anchetă şi va fi audiat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Victima ar fi fost ucisă în urma unui conflict spontan, cel mai probabil pe fondul consumului de alcool.

În cauză a fost deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.

×