x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Crimă în Cisnădie: Și-a ucis fosta concubină

Crimă în Cisnădie: Și-a ucis fosta concubină

14 Feb 2021   •   10:28
Crimă în Cisnădie: Și-a ucis fosta concubină

Un bărbat de 42 de ani a mers duminică dimineața la Poliția Deva și le-a spus că și-a ucis, în urmă cu câteva ore, fosta concubină, care locuiește în Cisnădie, județul Sibiu. Polițiștii și-au alertat colegii, iar când au ajuns la locul crimei, au găsit victima.

Bărbatul de 42 de ani a avut o relație cu femeia o perioadă de timp. Ei locuiau în aceeași scară, pe același palier, într-un bloc din Cartierul Arhitecților, din localitatea Cisnădie, județul Sibiu, potrivit unor surse judiciare.

Deși avea ordin de protecție dat prin instanță, valabil până la vară, sâmbătă seara bărbatul și-a vizitat fosta iubită. Între ei a izbucnit un scandal, iar el susține că femeia a sărit să îl lovească cu un cuțit, pe care i l-a luat și a lovit-o el.

Din cauza loviturii în zona gâtului, femeia a murit.

Speriat, bărbatul a încuiat ușa și a plecat la fratele său, la Deva, unde a povestit ce s-a întâmplat.

Împreună cu fratele și cumnata, bărbatul a mers la Poliția Deva și s-a predat.

Polițiștii au mers la locul indicat de agresor, au escaladat blocul și au văzut-o pe femeie. Când au reușit să intre în casă, aceasta era decedată.

Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: crima sibiu