x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Crima din Sibiu. Cum a fost omorât omul de afaceri Adrian Kreiner

Crima din Sibiu. Cum a fost omorât omul de afaceri Adrian Kreiner

de Redacția Jurnalul    |    17 Noi 2023   •   14:30
Crima din Sibiu. Cum a fost omorât omul de afaceri Adrian Kreiner
Sursa foto: Facebook Adrian Kreiner

Anchetatorii au refăcut filmul crimei din Sibiu. Omul de afaceri Adrian Kreiner a fost torturat și lăsat să moară, acoperit cu o pătură.

Primul suspect a fost prins de polițiști în Dolj, unde încerca să se ascundă.El ar fi singurul dintre cei trei care a rămas în țară. Însă după ce şi-a petrecut noaptea în arest,Laurențiu Lăcătușu va fi eliberat deoarece anchetatorii cred că acesta este nevinovat. Nu există probe împotriva lui iar Ilie Sitariu a încercat să îi ducă în eroare pentru a-i acoperi pe adevăraţii criminali.

Totodată, martorul-cheie din dosarul morții afaceristului, un bărbat de 44 de ani din județul Timiș, acuzat că i-a ajutat pe asasini să comită jaful, a fost reținut și urmează să fie adus în fața instanței cu propunere de arestare preventivă. 

Polițiștii încearcă acum să dea și de urma iubitei unuia dintre suspecți.

Între timp, anchetatorii au făcut și filmul crimei. Cei trei ar fi acționat la pont. După ce l-au torturat pe omul de afaceri, suspecții au plecat cu un taxi într-un alt oraș. 

Firul evenimentelor

În data de 04.11.2023, cei 5 suspecți (4 bărbați și o femeie) au plecat din localitatea  Dumbrăvița, județul Timiș cu două autoturisme ale căror proprietari sunt doi dintre suspecți. Unul dintre autovehicule a fost lăsat în Deva, județul Hunedoara, camașină de rezervă pentru o deplasare ulterioară, cu care să nu se fi intrat în Sibiu.

Cei cinci au ajuns la Sibiu cu celălalt autoturism, condus de către unul dintre suspecți, care nu a participat la săvârșirea faptei. Aceștia au oprit în parcarea unui mall, în jurul orei 17.30. Trei dintre ei au făcut mici cumpărături, în timp ce ceilalți 2 au așteptat în mașină. În jurul orelor 18.00 s-au deplasat cu toții pe str. Doamna Stanca, unde femeia din grup închiriase un apartament pentru 3 nopți.

După ce a preluat apartamentul închiriat de la proprietar, ea și șoferul au părăsit municipiul Sibiu cu autoturismul cu care veniseră, lăsându-i în apartamentul închiriat pe cei trei suspecți. Aceștia au rămas în apartament până în jurul orelor 00.00. din ziua de 05.11.2023, când au plecat pe jos spre str. Moldoveanu, unde locuia victima.

În jurul orei 00.30, cei trei suspecți au sărit gardul și au pătruns în imobilul nelocuit cu nr. 11, situat vizavi de locuința victimei, au urcat în podul imobilului, pe o scară laterală. Din acel moment și până în noaptea de 06.11.2023, suspecții au supravegheat locuința victimei la intervale diferite de timp, având și perioade în care au părăsit imobilul pentru a merge să cumpere diferite alimente.  

În noaptea de 06.11.2023, în jurul orelor 02:20, cei trei suspecți au părăsit podul casei, au sărit gardul proprietății și s-au dus la gardul locuinței victimei. Doi dintre ei au forțat un element metalic din gard și au pătruns în curte, în timp ce al treilea a rămas în stradă, supraveghind ce se întâmplă în exteriorul locuinței, dar și în stradă.

După ce au pătruns în curtea victimei, cei doi suspecți au deșurubat becurile de la iluminatul perimetrelor, au deschis o fereastră de la garajul locuinței, care era rabatată, și au pătruns în garajul victimei, în jurul orei 02:38. Din garaj, suspecții au intrat în casă, unde, la parter, în living, se afla victima, care probabil adormise pe canapea.

Bărbatul a fost legat de mâini și de picioare, în poziție de barcă, astfel încât orice mișcare a oricărui membru să antreneze după sine autostrângerea, după care a fost lăsat pe podea, în modul ”legăturii de tip Arbatachar”.

Acesta este un mod de legare a victimei în care șocul traumatic se instalează rapid prin întreruperea fluxului sangvin care conduce la paralizie. De asemenea, este o formă de tortură unde durerea este extremă, folosită pentru a determina victima să dezvăluie locul în care depozitează banii sau obiectele de valoare. La plecarea din locuință, după comiterea faptei, suspecții au acoperit corpul și capul victimei cu pătura de pe canapeaua unde aceasta dormise.

La un moment dat, suspecții au fost surprinși de fiica victimei, aflată la etajul locuinței. Doi dintre cei trei bărbați au urcat unde se afla fiica victimei și, sub amenințarea unui pistol, i-au solicitat acesteia, în limba engleză, să spună locul în care tatăl său ascunde banii. 

După ce le-a dat acestora banii pe care îi avea în portofel, aproximativ 40 de euro și 100 de lei, a fost amenințată cu pistolul de către unul dintre atacatori, care a întrebat-o de mai multe ori unde sunt banii. În acest timp, celălalt atacator, observând în interiorul dressing-ului mai multe ceasuri de valoare, le-a luat și le-a introdus într-o geantă, scotocind și prin sertarele din dormitor. Suspecții au părăsit locuința și curtea victimei, în fugă, prin grilajul dislocat al gardului. 

Între timp, poliția a fost sesizată de către partenera de viață a victimei cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns prin efracție în imobil, exercitând acte de violență asupra persoanei vătămate care se afla la parterul locuinței. 

Un echipaj de poliție a ajuns în 2 minute la fața locului, acordând primul ajutor victimei și solicitând sprijinul SAJ Sibiu, potrivit antena3CNN.

Adrian Kreiner

×
Subiecte în articol: asasinat sibiu Adrian Kreiner