Un nou cutremur cu magnitudinea de 3 pe scara Richter s-a produs vineri după-amiaza, la ora locală 13:52, în judeţul Buzău, la o adâncime de 144 de kilometri, conform datelor publicate pe site-ul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).
Seismul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: Nehoiu (40 de kilometri), Buzău (48 de kilometri), Râmnicu Sărat (50 de kilometri), Odobeşti (51 de kilometri) şi Covasna (57 de kilometri).
Este cel de-al doilea cutremur cu magnitudinea 3 pe scara Richter produs în judeţul Buzău în ultimele 12 de ore, după seismul înregistrat în noaptea de joi spre vineri la ora locală 1:41.
Tot vineri a mai avut loc un seism de 2 grade pe scara Richter în judeţul Vrancea la o adâncime de 27 de kilometri. Cutremurul s-a produs în apropiere de oraşele Mărăşeşti (9 kilometri), Focşani (16 kilometri), Tecuci (17 kilometri), Panciu (23 de kilometri) şi Odobeşti (24 de kilometri).
Cele mai puternice seisme din 2018 au avut o magnitudine de 4,6 pe Richter, primul în data de 14 martie şi cel de-al doilea în 25 aprilie, ambele fiind înregistrate în zona seismică Vrancea.
În 2017, cel mai mare cutremur de pe teritoriul ţării a fost înregistrat pe 8 februarie, în judeţul Buzău, la ora 17:08, şi a avut o magnitudine de 5 pe Richter, seismul fiind resimţit şi la Bucureşti.
Cele mai puternice cutremure produse în România în ultimii 27 de ani au fost înregistrate pe 30 şi 31 mai 1990, magnitudinea acestora fiind de 6,9, respectiv 6,4 pe scara Richter. AGERPRES