x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Dealer de droguri din Vrancea, prins cu un kilogram de cannabis în mașină

Dealer de droguri din Vrancea, prins cu un kilogram de cannabis în mașină

de Redacția Jurnalul    |    21 Dec 2022   •   17:30
Dealer de droguri din Vrancea, prins cu un kilogram de cannabis în mașină

Un dealer de droguri din județul Vrancea a fost prins în flagrant în timp ce transporta peste un kilogram de cannabis în mașină.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vrancea au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc în formă continuată şi deţinere de droguri de risc şi de mare risc în vederea consumului propriu în formă continuată .

Polițiștii și procurorii au reținut faptul că bărbatul a comercializat diferite cantități de droguri de mare risc și de risc către consumatori din județul Vrancea, fiind prins în flagrant, marți, în timp ce transporta, cu un autoturism, cantitățile de aproximativ un kilogram de cannabis și 30 grame de cocaină.

„La aceeași dată a fost pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, pe raza municipiului Adjud, fiind identificate și ridicate mai multe mijloace de probă. Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea”, informează, miercuri, DIICOT.

În cursul zilei de miercuri a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Vrancea cu propunere de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: droguri mașină