x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Update S-a reluat circulația pe tronsonul de cale ferată Drobeta Turnu Severin-Prunișor

Update S-a reluat circulația pe tronsonul de cale ferată Drobeta Turnu Severin-Prunișor

de Redacția Jurnalul    |    17 Iun 2023   •   09:40
Update S-a reluat circulația pe tronsonul de cale ferată Drobeta Turnu Severin-Prunișor

CFR SA a anunțat că sâmbătă, la ora 9.40, s-a reluat circulația pe tronsonul de cale ferată Drobeta Turnu Severin-Prunișor, unde în cursul nopții de vineri spre sâmbătă au fost înregistrate mai multe defecțiuni din cauza vremii nefavorabile.

„La ora 9.40 s a redeschis circulația feroviară pe relația Dr. Tr Severin- Prunișor în condiții normale de trafic, toate intervențiile derulate de personalul feroviar, pentru remedierea deranjamentelor produse la linia de contact și realimentarea cu energie electrică, fiind finalizate”, a transmis CFR SA.

Potrivit companiei, încă din cursul nopții s-a asigurat transbordarea auto a călătorilor pe relația Drobeta Turnu-Severin - Prunișor, cu patru autocare și două microbuze.

Au fost preluați astfel călătorii din trenurile 79, 78, inclusiv pentru pasagerii trenului IR 1992.

 

Stire initiala Călătorii sunt transbordați cu mijloace auto, după ce mai multe defecțiuni s-au produs pe calea ferată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, între stațiile Drobeta Turnu-Severin și Prunișor.

Potrivit CFR SA, încă din cursul nopții se asigură transbordare auto pe relatia Drobeta Turnu-Severin - Prunișor, cu patru autocare și două microbuze.

Au fost preluați până acum cu mijloace auto călătorii din trenurile 79, 78, inclusiv pentru pasagerii trenului IR 1992.

„Personalul feroviar intervine pentru reparații la firul de contact pe 5 intervale de stații, de la Dr. Tr. Severin la Prunișor, unde, din cauza vremii nefavorabilă, în cursul nopții s au înregistrat detamjamente la linia de contact, implicit la sistemul de alimentare cu energie electrică”, a transmis compania.

Măsura de transbordare a fost necesară pentru a asigura continuitate în graficul de circulație și se va menține până la finalizarea intervențiilor pe tot traseul.

Județul Mehedinți, alături de Caraș-Severin și zonele de munte din Gorj și Hunedoara, sunt până sâmbătă la ora 12.00 sunt avertizare Cod roșu de averse torențiale și abundente.

(sursa: Mediafax)

 

×