x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Descinderi în Dâmbovița, la mai multe persoane acuzate că au construit imobile fără plata impozitului

Descinderi în Dâmbovița, la mai multe persoane acuzate că au construit imobile fără plata impozitului

de Redacția Jurnalul    |    16 Noi 2023   •   07:32
Descinderi în Dâmbovița, la mai multe persoane acuzate că au construit imobile fără plata impozitului

Sunt percheziții în Dâmbovița, joi dimineața, la persoane care au construit și vândut imobile fără să plătească impozit.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ. Dâmbovița fac, joi dimineața, șapte percheziții domiciliare în județul Dâmbovița.

Vor fi puse în executare 5 mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie duse la audieri, în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și mărturie mincinoasă.

„Din investigațiile efectuate s-a stabilit că, în perioada martie 2016 - ianuarie 2023, patru persoane ar fi ascuns sursa impozabilă, în sensul că, în calitate de persoane fizice, ar fi desfășurat activități economice de construire a bunurilor imobile pe care, ulterior, în nume personal, prin folosirea unor persoane interpuse sau prin menționarea unor prețuri mai mici ori doar a terenului în contractele de vânzare-cumpărare, le-ar fi vândut către diferite persoane fizice sau juridice”, arată polițiștii.

Astfel, ar fi fost obținute venituri care nu ar fi fost declarate organelor fiscale, urmărindu-se sustragerea de la plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat.

Totodată, activitatea desfășurată nu ar fi fost declarată.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, pentru dispunerea măsurilor procedurale prevăzute de lege.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: descinderi dămboviţa imobiliare