x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Descoperire incredibilă în Tulcea! Un sătean a găsit în curte o bombă de aruncător neexplodată din Al Doilea Război Mondial

Descoperire incredibilă în Tulcea! Un sătean a găsit în curte o bombă de aruncător neexplodată din Al Doilea Război Mondial

21 Feb 2018   •   13:23
Descoperire incredibilă în Tulcea! Un sătean a găsit în curte o bombă de aruncător neexplodată din Al Doilea Război Mondial

Un bărbat din satul Ceamurlia de Jos a descoperit, miercuri, în timp ce lucra în grădină, o bombă de aruncător neexplodată din timpul celui de Al Doilea Război Mondial, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Delta". 

Bărbatul a sunat la numărul unic de urgenţă 112, iar lucrătorii ISU au ridicat elementul de muniţie în condiţii de siguranţă. 

"Elementul de muniţie provine din cel de Al Doilea Război Mondial şi este o bombă de aruncător, calibrul 60 milimetri", a declarat presei purtătorul de cuvânt al ISU "Delta", Florentin Daciu. 

Bomba de aruncător urmează să fie detonată împreună cu alte elemente de muniţie găsite în ultima perioadă în judeţ şi ridicate de lucrătorii ISU Delta. AGERPRES

×