x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Descoperire macabră pe plaja din Mamaia! A fost găsit cadavrul unei tinere

Descoperire macabră pe plaja din Mamaia! A fost găsit cadavrul unei tinere

de Redacția Jurnalul    |    28 Sep 2023   •   13:15
Descoperire macabră pe plaja din Mamaia! A fost găsit cadavrul unei tinere
Sursa foto: Salvamar

În dimineața zilei de joi, 28 septembrie 2023, trupul unei tinere a fost descoperit pe o plajă din Mamaia, în apropierea zonei Diplomatic. O femeie ar fi descoperit-o pe fată pe plajă. Aceasta a sunat la 112.

„La data de 28 septembrie a.c., în jurul orei 10.20, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, pe plajă, se află cadavrul unei persoane de sex feminin.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă.

Cadavrul nu prezenta urme vizibile de violență. 

În cauză, cercetările continuă, în vederea stabilirii, cu exactitate, a împrejurărilor producerii evenimentului”, a anunțat IPJ Constanța.

Potrivit informațiilor inițiale, este vorba despre o femeie de 25 de ani, corpul ei fiind găsit chiar la malul apei. Polițiștii încearcă acum să stabilească ce s-a întâmplat. Prima ipoteză luată în calcul e aceea că tânără s-ar fi înecat în mare, iar valurile puternice să o fi adus la mal.

Anchetatorii au transmis că nu au fost găsite pe plajă alte obiecte personale ale acesteia, precum prosop sau geantă.

Vara aceasta, cinci persoane au murit înecate în mare, pe litoralul românesc, în doar câteva zile.

 

Descoperire macabră pe o plajă din Mamaia! O fată a fost găsită decedată pe plajă

×
Subiecte în articol: plajă din Mamaia tânără