x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Doi copii răniți într-un accident în Bistrița-Năsăud: mașina în care se aflau s-a răsturnat

Doi copii răniți într-un accident în Bistrița-Năsăud: mașina în care se aflau s-a răsturnat

19 Sep 2022   •   19:15
Doi copii răniți într-un accident în Bistrița-Năsăud: mașina în care se aflau s-a răsturnat

Doi copii, unul de 5 ani și altul de 8 ani, au ajuns la spital, luni seara, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat și a lovit gardurile a două imobile, în Lunca Ilvei, județul Bistrița-Năsăud.

Polițiștii din Bistrița Năsăud au au intervenit la un accident de circulație semnalat în Lunca Ilvei, pe Drumul Județean 172D.

Din primele date, polițiștii au stabilit că un ansamblu format din autoutilitară și semiremorcă, condus de un bărbat de 41 de ani, din Maieru, s-a răsturnat, intrând în coliziune cu gardurile a două imobile.

În urma accidentului, doi copii de 8 și 5 ani, pasageri în autoutilitară, au fost răniți și transportați la spital.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat că șoferul nu consumase alcool.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Compartimentului Rutier Sângeorz-Băi, care au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

(sursa: Mediafax)

×