x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tragedie: Doi copii și tatăl lor, loviți de un TIR pe o trecere de pietoni! Un copil a murit

Tragedie: Doi copii și tatăl lor, loviți de un TIR pe o trecere de pietoni! Un copil a murit

de Redacția Jurnalul    |    19 Apr 2023   •   11:01
Tragedie: Doi copii și tatăl lor, loviți de un TIR pe o trecere de pietoni! Un copil a murit
Sursa foto: Antena 3 CNN

Doi copii care erau însoțiți de tatăl lor au fost loviți miercuri de un TIR pe o trecere de pietoni de pe DN 28, în județul Iași. Unul dintre copii a murit, iar celălalt este grav rănit.

Potrivit Centrului Infotrafic, accidentul a avut loc pe DN 28, în localitatea Lețcani, județul Iași.

„Doi minori, însoțiți de tatăl lor, au fost loviți de un autotren pe o trecere de pietoni”, transmit polițiștii.

Unul dintre copii a decedat, iar celălalt a suferit multiple leziuni și i se acordă îngrijiri medicale la fața locului. Potrivit ISU Iași, celelalte două victime au fost transportate la spital.

Circulația rutieră în zonă este blocată pe ambele sensuri de mers, valorile de trafic fiind ridicate.

Șoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

IPJ Iași anunță că în acest caz se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: tir accident