x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tavanul unei săli de clasă din Sibiu s-a prăbuşit. Patru elevi au fost răniţi

Tavanul unei săli de clasă din Sibiu s-a prăbuşit. Patru elevi au fost răniţi

de Redacția Jurnalul    |    07 Feb 2024   •   13:22
Tavanul unei săli de clasă din Sibiu s-a prăbuşit. Patru elevi au fost răniţi
Sursa foto: Hepta

Patru elevi au fost răniți și au fost duși la spital, miercuri, după ce tavanul școlii din Alămor, comuna Loamneș, județul Sibiu, s-a prăbușit.

Pompierii din cadrul ISU Sibiu intervin de urgență miercuri la Școala Gimnazială Alămor, din localitatea Loamneș, acolo unde s-a prăbușit tavanul unei săli de clasă.

La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere, o autospecială de transport personal și victime multiple, două echipaje SMURD dintre care una cu medic și mașina medicului de urgență.

La „momentul prăbușirii în sala de clasă se aflau 4 elevi aceștia fiind răniți ușor. Echipajele medicale i-au evaluat, elevii au vârste cuprinse între 11 și 15, două fete și doi băieți, sunt conștienți și acuză dureri la membrele superioare și dureri cervicale”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Aceștia vor fi transportați la CPU a Spitalului de Pediatrie din Sibiu.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: elev clasa tavan