x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale A murit eleva internată în stare critică după prăbușirea peretului internatului din Harghita

A murit eleva internată în stare critică după prăbușirea peretului internatului din Harghita

de Redacția Jurnalul    |    09 Ian 2024   •   18:09
A murit eleva internată în stare critică după prăbușirea peretului internatului din Harghita
Sursa foto: ISU Harghita

Eleva în vârstă de 17 ani, internată în stare critică după prăbușirea peretelui căminului Liceului Tamási Áron din Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita, a murit, anunță reprezentanții Spitalului din Târgu Mureș, unde a fost internată în comă.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Târgu Mureş, Mariana Negoiţă, a declarat că eleva care a fost internată imediat după incidentul de la Liceul Tamási Áron din Odorheiu Secuiesc a murit.

„Astăzi (marți - n.r.), în jurul orei 15.30, eleva din Odorheiu Secuiesc, internată la Secţia ATI Copii a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş a încetat din viaţă”, a spus reprezentantul SCJU Târgu Mureș.

Acesta este al doilea deces după incidentul din Odorheiu Secuiesc, după ce un elev a murit la locul incidentului.

Alte două victime au fost scoase conştiente, cu diverse traumatisme, în 18 decembrie, în urma prăbuşirii unui perete la internatul Liceului Tamási Áron din Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita.

(sursa: Mediafax)

×