Intervenție de amploare în Buftea, pe Aleea Tineretului, acolo unde o explozie de butelie s-a produs într-un apartament aflat la parterul unui imobil tip P+1. Potrivit echipajelor sosite la fața locului, deflagrația nu a fost urmată de incendiu, însă a rănit două persoane, dintre care una se află în stop cardiorespirator.
Pentru gestionarea situației, autoritățile au trimis în teren un număr impresionant de resurse.
Conform informațiilor oficiale:
„Explozie butelie neurmată de incendiu produsă într-un apartament situat la parter, dintr-un imobil cu regim de înălțime P+1. Pentru gestionarea situației de urgență au fost alertate: 5 autospeciale de stingere, Detașamentul Special de Salvatori, 1 autospecială de descarcerare, 1 autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, 5 ambulanțe SMURD, autospeciala transport victime multiple și 6 echipaje SABIF”, au transmis autoritățile.
În paralel, persoanele aflate în zona incidentului sunt evacuate pe o rază de 50 de metri, pentru a preveni eventuale riscuri suplimentare.
Reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov anunţă că misiunea este în desfăşurare, iar informaţiile vor fi actualizate pe măsură ce echipele de intervenţie finalizează evaluările la faţa locului. Sursele mai spun că ar fi vorba de victime multiple, una în stop şi două cu arsuri. Se evacuează persoanele pe o rază de 50 m.
ISU anunţă că blocul prezintă risc de prăbuşire.
Echipajele de intervenție continuă să caute posibile alte victime rămase în locuință sau în zonele adiacente, în timp ce zona a fost complet izolată de poliție.
„În urmă cu puțin timp, în Cartierul Studio din Buftea s-a produs o explozie la o locuință (un apartament) dintr-un bloc ACM, cel mai probabil provocată de o butelie. Echipajele de intervenție – pompieri, poliție și ambulanță – sunt deja la fața locului și acționează pentru asigurarea zonei și prevenirea unor noi incidente. Vă rugăm să evitați zona pentru a permite echipajelor să intervină rapid și în siguranță,” potrivit Buftea Smart
Intervenția este încă în desfășurare, iar autoritățile continuă verificările la fața locului.


