x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tăvi murdare, tavan cu infiltrații și mucegai, într-o fabrică de pâine din Sectorul 6

Tăvi murdare, tavan cu infiltrații și mucegai, într-o fabrică de pâine din Sectorul 6

de Redacția Jurnalul    |    02 Mar 2024   •   21:40
Tăvi murdare, tavan cu infiltrații și mucegai, într-o fabrică de pâine din Sectorul 6

Tăvi murdare, calorifere ruginite, tavan cu infiltrații și mucegai, dar și navete cu produse depozitate pe paviment, sunt câteva dintre neregulile constatate de inspectorii ANPC într-o fabrică de pâine din Sectorul 6 al Capitalei.

Potrivit unui comunicat al ANPC, comisarii au făcut vineri un control la o fabrică de pâine din Sectorul 6 al Capitalei.

Au fost aplicate amenzi contravenționale în valoare de 15.000 lei, oprirea temporară a prestării de servicii până la remedierea deficiențelor și retragerea definitivă a producției realizate vineri aflată în locație și pe drum către clienți, respectiv 5.600 bucăți.

„La apariția sesizărilor cu privire la acest operator, am acționat cu celeritate, iar ceea ce am descoperit ne-a întristat și cutremurat, totodată. Înțelegem orice problemă economică ar putea fi traversată de producători, dar nu înțelegem ca acestea să se răsfrângă asupra sănătății sau vieții consumatorului. Reamintim operatorilor economici existența proiectului ANPC, , prin care îi putem consilia și putem preveni situații de acest fel. Ne dorim ca pâinea noastră să fie produsă în condiții normale, europene”, a declarat Paul Anghel, director general în Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).

Printre neregulile constatate s-au numărat depozitarea navetelor cu pâine direct pe paviment, calorifere ruginite, tavan cu infiltrații și mucegai, ventilator neigienizat, țeavă de gaze cu depuneri masive de impurități, depozitarea unor instrumente de curățenie în proximitatea liniei de producție, folosirea unor tăvi neigienizate cu depuneri masive de grăsime, resturi alimentare și arsuri, folosirea unor utilaje cu depuneri de impurități, cu grăsime și rugină, cu mucuri de țigări în proximitatea utilajelor pe paviment, ceea ce demonstrază fumatul în aceste incinte sau utilizarea unui agregat frigorific destinat depozitării drojdiei cu depuneri masive de gheață și neigienizat, dar și lipsa autorizațiilor de funcționare emise de primărie, ISU, DSP.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: fabrica de paine ANPC mucegai amenzi