„La data de 19 noiembrie a.c., în jurul orei 11⁰⁰, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Bucov. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, un bărbat de 49 ani, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Dacia, din comuna Bucov, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un gard din beton și doi copaci”, potrivit unui comunicat de presă.
Polițiștii precizează că, în urma producerii accidentului rutier, o fată de 13 ani, pasageră în autoturism, a fost rănită și a fost dusă la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
În urma testului, polițiștii au constatat că șoferul nu consumase băuturi alcoolice.
În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
(sursa: Mediafax)