Potrivit Salvamont Maramureș, acțiunea de căutare a fetei de 13 ani, dispărută de la domiciliu încă de marți, este în derulare.
La acțiune participă și reprezentanți ai ISU, Poliției Naționale, Poliției de Frontieră și ai Jandarmeriei.
Căutările au loc în zona localității Sighetu Marmației.
„Zona de căutare, fără a avea prea multe informații în sprijin, este greu accesibilă, salvatorii fiind pregătiți să folosească echipamentele specifice din dotare pentru un acces sigur”, arată Salvamont Maramureș.
Aceștia susțin că vremea este rea în zonă, cu ploi torențiale și ceață, fenomene care reduc șansele de folosire a dronei.
„Salvatorii vor intra în teren pentru a scotoci la pas partea cu teren abrupt și acces dificil, loc în care se pare că ar fi fost zărită ieri persoana căutată. (...) Dacă există informații referitoare la persoana căutată vă rugăm să sunați de urgență la 112”, susțin salvatorii montani.
(sursa: Mediafax)