x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale O femeie a rămas încarcerată după ce s-a răsturnat cu mașina

O femeie a rămas încarcerată după ce s-a răsturnat cu mașina

de Andreea Tiron    |    20 Dec 2022   •   22:36
O femeie a rămas încarcerată după ce s-a răsturnat cu mașina
Sursa foto: ISU Tulcea

În această seară, în jurul orei 20:00, salvatorii militari ai Detașamentului de Pompieri Tulcea au fost alertați cu privire la producerea unui accident rutier pe drumul național DN22A, la ieșire din localitatea Nicolae Bălcescu, spre Tulcea.

"Un autoturism, în care se afla o persoană, s-a răsturnat în afara părții carosabile. Șoferul, o femeie în vârstă de 42 de ani, a rămas încarcerat.

Către locul intervenției a fost dislocat un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, cu o autospecială de descarcerare și un echipaj cu o  autospecială de stingere.

Echipajul de descarcerare a procedat la extragerea victimei din autoturismul avariat și a predat-o echipajului medical SAJ care i-a acordat primele îngrijiri medicale, ulterior fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Tulcea.

De asemenea, pompierii s-au asigurat ca nu există nici un pericol de izbucnire a unui incendiu.", transmite ISU Tulcea.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: femeie încarcerată accident