Incidentul s-a produs luni după amiază și a fost anunțat la 112. Conform ISU Hunedoara, mai multe persoane care se aflau la scăldat în râul Strei, în localitatea Strei, nu au mai putut ieși din apă din cauza curenților puternici.
Este vorba despre trei copii și trei adulți. O femeie a murit și alte cinci persoane au ajuns la spital.
„Până la sosirea echipajelor de intervenție, alte persoane aflate în zona respectivă, au reușit să scoată toate cele 6 victime la mal. Din nefericire, o femeie în vârstă de 57 de ani a fost găsită în stop cardio respirator șiș în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, aceasta nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarată decedată de către medicul de pe elicopterul SMURD. Celelalte 5 victime (un bărbat în vârstă de 33 de ani, o femeie în vârstă de 30 de ani, 3 minore cu vârstele de 3, 4 și respectiv 17 ani) au fost monitorizate de către echipajele SMURD și SAJ la locul evenimentului și ulterior, au fost transportate la spitalul din Hunedoara pentru investigații medicale suplimentare”, au anunțat salvatorii.
ISU Hunedoara a trimis în misiune două autospeciale de primă intervenție și comandă, două autospeciale dotate cu modul de prim ajutor, o ambulanță SMURD și autospeciala destinată intervențiilor în mediul acvatic. De asemenea, la locul evenimentului a fost solicitat elicopterul SMURD Arad. În sprijinul pompierilor au fost alocate și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean.
(sursa: Mediafax)
O femeie s-a înecat în râul Strei. Alte cinci persoane, inclusiv trei copii, au fost salvate pic.twitter.com/VVMIxHuOBn
— Jurnalul (@JurnalulN) August 14, 2023Citește pe Antena3.roCe locuri poți să vizitezi în Maramureș dacă mergi de Crăciun sau Revelion în 2024. Cele mai frumoase obiective turistice iarna