x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Anchetă la Brașov, după ce 10 fiole care conțin Fentanil au dispărut din seiful Spitalului

Anchetă la Brașov, după ce 10 fiole care conțin Fentanil au dispărut din seiful Spitalului

de Redacția Jurnalul    |    14 Feb 2024   •   15:00
Anchetă la Brașov, după ce 10 fiole care conțin Fentanil au dispărut din seiful Spitalului

Este anchetă de amploare la Brașov, după ce 10 fiole care conțin Fentanil, un drog mai puternic decât morfina, au dispărut din seiful Spitalului Județean. Ancheta a fost preluată de DIICOT.

Angajații Spitalului Județean Brașov au sesizat marți anchetatorii în legătură cu dispariția celor 10 fiole de Fentanil din seiful unității medicale.

Dosarul este de competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Brașov, fiind instrumentat de Biroul Teritorial Brașov.

Fentanilul este o substanță extrem de puternică, un opioid sintetic, de 50 până la 100 de ori, mai puternică decât morfina, și se folosește pentru tratamentul bolnavilor de cancer aflați în stadii terminale, pentru ameliorarea durerilor.

Fentanilul este folosit ca drog și în SUA, consumul acestuia fiind una dintre principalele cauze de deces pentru americanii cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: fentanil spital ancheta