Festivalul mustului şi al sucului de mere, un eveniment caritabil pentru copiii defavorizaţi şi un prilej de bucurie culinară pentru vizitatori, se va desfăşura de vineri până duminică în Parcul Alexandru Ioan Cuza (intrarea de la Biserică Maramureşeană).
Potrivit unui comunicat al organizatorilor, bucureştenii vor avea ocazia să deguste şi să achiziţioneze produse cu specific românesc, aduse direct din ferme şi gospodării ţărăneşti, la preţ de producător.
"Cozonaci, plăcinte sărate şi dulci, preparate după reţete bucovinene transmise din generaţie în generaţie, dar şi reţete din alte zone ale ţării sunt doar câteva din delicatesele de la târgul nostru. Gospodinele vor mai prepara sărmăluţe în foi de varză clocotite la foc mic, mâncăruri tradiţionale, specialităţi din peşte, pastramă de berbecuţ, mititei boiereşti, dar şi produse de cofetărie şi patiserie", precizează sursa citată.
Sâmbătă, începând cu ora 13,00, 25 de copii, de la Centrele de Plasament din sector vor avea un stand cu obiecte confecţionate chiar de ei, unde îşi vor prezenta produsele şi îi vor învăţa pe cei prezenţi la eveniment tainele handmade-ului.
De asemenea, cei mici vor servi masa de prânz în cadrul petrecerii câmpeneşti.
Organizat de Asociaţia Centrul European pentru Prevenirea Adicţiilor, evenimentul caritabil îşi propune promovarea educaţiei şi integrării sociale a grupurilor defavorizate. Târgul este organizat pentru susţinerea şi întrajutorarea copiilor şi tinerilor cu situaţii financiare modeste, care reprezintă factorul de risc în consumul şi traficul de substanţe interzise, iar integrarea acestora în comunitate reprezintă de cele mai multe ori o reală provocare pentru autorităţi.