x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Festivalul Muzicii de Stradă la Satu Mare

Festivalul Muzicii de Stradă la Satu Mare

16 Sep 2017   •   11:10
Festivalul Muzicii de Stradă la Satu Mare
Sursa foto: George Nazareanu

Peste 25 de artişti recunoscuţi pentru spectacole live în marile oraşe se află în acest weekend la Satu Mare, la Festivalul Muzicii de Stradă şi au început încă de vineri seara competiţia pentru premiile în valoare de 3.000 de euro puse la bătaie de organizatori.

Sunt artişti din Italia, Marea Britanie, Irlanda, Bulgaria, Ungaria, dar şi din România, care participă la marile festivaluri ale muzicii de stradă din ţările europene. Ideea organizării acestui festival a avut-o Gergo Butka, consilier de imagine în Primăria Satu Mare. De altfel, el s-a făcut remarcat în urmă cu mai mulţi ani, când a organizat, tot la Satu Mare, cele mai mari concursuri de drag racing din ţara noastră.

El a declarat că îşi doreşte să facă acest eveniment pentru a arăta că Satu Mare este în rândul oraşelor europene în ceea ce priveşte cultura şi civilizaţia şi vrea să combată sloganul care spune că "Satu Mare e oraşul în care nu se întâmplă nimic". Se gândeşte să facă în fiecare weekend un eveniment, mai ales pentru tinerii studenţi, care de cele mai multe ori pleacă în Cluj şi nu se mai întorc acasă.

Străzile sunt pline de oameni simpli, curioşi, tineri veseli şi foarte mulţi fotografi, unii profesionişti, alţii foarte tineri, care au prins un prilej bun pentru a învăţa meserie.

Practic, zona fiecărei mini-scene este amenajată într-un stil aparte. Dacă la scena din Piaţa Libertăţii sunt mese şi scaune, lămpi, lumânări, la cea din pasajul Coposu se stă pe scaune amenajate din cauciucuri de autoturisme, la scena din "groapa lui Gyuszi" stai pe gradene sau pe bănci, iar pe scena de pe malul Someşului, în premieră pentru oraş, stai pe dig, pe nişte perne.

Atmosferă aproape intimă şi relaxantă, fără mofturi şi pretenţii. În tot acest timp, pe scene, dar şi pe străzi, pe unde apucă, artiştii îşi dau toată silinţa să impresioneze publicul, dar şi juriul, care va acorda premiile - nu puţine. Juriul este condus de către Murakozy Peter, organizatorul principal al Festivalului Muzicii de Stradă Veszprem, cel mai mare din Ungaria, şi directorul de program al festivalurilor Sziget şi Volt.

Printre artiştii ajunşi în oraş se numără El Bechin, Lorenzo Galli, Social Salto, Vodoo Papa Duo, CeZar, Alex Torres, ToSoda Project, UkustiQ. Fiecare are stilul propriu şi maniera personală de divertisment, fiind de la cântăreţi foarte buni la comedianţi ce au venit cu "horror puppets show". Pe lângă ei, în competiţie intră şi artiştii locali Inedit, Outdoor 5, Rareş Jucan, Teodora Opre & Matuz Janos, The Light, Two Drops, Francz Erik.

Una dintre noutăţile de senzaţie din acest an din festival a fost proiecţia unor imagini pe câteva clădiri are au prins astfel culoare, în ton cu oraşul care a prins viaţă.

Festivalul se încheie duminică seara. AGERPRES

×