x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Firea: Constructorul s-a angajat că va finaliza consolidarea Arcului de Trimuf până la Ziua Naţională

Firea: Constructorul s-a angajat că va finaliza consolidarea Arcului de Trimuf până la Ziua Naţională

28 Oct 2016   •   21:42
Firea: Constructorul s-a angajat că va finaliza consolidarea Arcului de Trimuf până la Ziua Naţională
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

Primarul general, Gabriela Firea, a precizat că vineri seară a fost semnat un act adiţional în baza căruia asocierea de firme care realizează lucrări de consolidare, restaurare şi conservare la Arcul de Triumf s-a angajat să finalizeze acest obiectiv până la 1 Decembrie, când va avea loc defilarea de Ziua Naţională.

"Pot să spun că în această seară am semnat un act adiţional cu constructorul, la care au achiesat şi consultantul, şi proiectantul. Plăţile care vor fi considerate eligibile vor fi făcute de către Primăria Generală a Capitalei, rezolvând astfel conflictul dintre părţi. În două-trei săptămâni maxim, aşa cum s-a angajat constructorul - reprezentat de asocierea firmelor Romconstruct şi UTI - va finaliza lucrarea de la Arcul de Triumf. (...) Avem în această seară garanţia sub semnătura constructorului. Nu ar avea niciun motiv acum să mai treneze şi să nu realizeze lucrarea. Acest obiectiv este realizat în proporţie de 95%. Acum trebuie realizate elementele de siguranţă, care au primit omologarea, şi câteva lucrări care sunt pentru finalizarea şantierului", a spus edilul la B1Tv.

Primarul general a precizat că dosarul referitor la reabilitarea Arcului de Triumf a fost "unul dintre cele mai complicate" pe care le-a avut în cele patru luni de la preluarea mandatului, alături de cel privind pasajul de la Piaţa Sudului şi cel vizând reabilitarea, modernizarea şi echiparea ambulatoriului integrat al Spitalului Clinic de Copii 'Dr. Victor Gomoiu'. Ea a apreciat că lucrarea de reabilitare a durat "nepermis de mult" din cauza unui contract "prost realizat încă de la început".

"Acest obiectiv de investiţii a fost blocat aproape un an de zile. Nu s-a mai lucrat din cauza unor neînţelegeri între constructori - Romconstruct şi UTI -, consultant şi proiectant. Au fost mai multe divergenţe legate de faptul că proiectul iniţial nu a fost respectat - aşa spune proiectantul - de către asocierea de constructori, iar constructorul dorea plata unor lucrări suplimentare pe care le-a realizat, dar nu erau prinse în proiectul iniţial. De asemenea, este vorba despre anumite măsuri de siguranţă împotriva seismelor, care s-au luat, despre faptul că acestea au fost luate din SUA şi nu au o certificare pentru UE, iar la un laborator din Italia a trebuit să se dea această certificare, care a durat câteva luni, şi iarăşi era o contradicţie cine să plătească această cheltuială în plus", a completat Firea.

Sursa: AGERPRES

×