x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Ce s-a găsit la fostul procuror din Panciu, care cultiva canabis  în vie

Ce s-a găsit la fostul procuror din Panciu, care cultiva canabis  în vie

de Redacția Jurnalul    |    06 Oct 2023   •   10:30
Ce s-a găsit la fostul procuror din Panciu, care cultiva canabis  în vie
Sursa foto: Antena 3 CNN

Au apărut imagini cu ceea ce s-a descoperit în timpul perchezițiilor efectuate la domiciliul fostului procuror din județul Vrancea, prins cu o cultură de canabis ascunsă în vie.

Polițiștii au desfășurat percheziții la domiciliul fostului procuror din Panciu, judeţul Vrancea, care cultiva canabis într-o plantaţie de viţă de vie.

Astfel, în urma perchezițiilor efectuate în grădina uneia dintre locuințe, au fost identificate, ridicate și ambalate, în vederea expertizării, 241 de plante canabis.

La audieri, bărbatul în vârstă de 65 de ani a declarat că foloseşte canabisul pentru o reţetă tradiţională de plăcintă.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul IPJ Vrancea, Serviciul Criminalistic.

dinamo

×
Subiecte în articol: procuror panciu canabis