x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Fostul primar al Timișoarei publică actele de studii și adresa și îl invită pe Fritz să facă la fel

Fostul primar al Timișoarei publică actele de studii și adresa și îl invită pe Fritz să facă la fel

14 Iul 2021   •   11:20
Fostul primar al Timișoarei publică actele de studii și adresa și îl invită pe Fritz să facă la fel

Fostul primar al Timișoarei, Nicolae Robu, și-a publicat, miercuri, actele de studii și cartea de identitate unde se vede adresa de domiciliu și îl invită pe actualul edil, Dominic Fritz să facă la fel. De la alegerea lui Fritz s-a spus tot timpul că nu are domiciliul în orașul de pe Bega.

Consiliul Local Timișoara adoptat două hotărâri care prevăd obligația aleșilor locali și a șefilor din Primărie de a-și publica pe pagina Primăriei fotocopii după diplomele de studii pe care au spus că le au și după actul în care este înscrisă localitatea lor de domiciliu.

„Accentuez: localitatea de domiciliu, așa cum cere Codul Administrativ, nu localitatea de rezidență sau de domiciliu flotant. În mod normal, aceste proiecte ar fi trebuit să treacă într-un minut fiecare, dacă nimeni nu ar avea nimic de ascuns”, spune Nicolae Robu, fostul primar al Timișoarei.

El acuză că toți consilierii USRPLUS „au luptat cu înverșunare, pur și simplu” ca proiectele să nu se adopte, ținând cont că de la alegerea lui Dominic Fritz în funcția de primar s-a spus că acesta, cetățean german, nu ar avea domiciliul în Timișoara/

„Iar șeful lor, Primarul - despre care nimeni nu știe cine este, de fapt și cum a ajuns el, cetățean al Germaniei, un necunoscut și în Germania și în România, necunoscut chiar și pentru Google (!!!), dirijor de cor de amatori, să fie susținut să ajungă Primar al Timișoarei-, a făcut o adevărată criză de nervi! Până la urmă, cu toată opoziția neomarxiștilor, cele două proiecte au trecut la vot. Eu și sunt convins că la fel ați fi făcut oricare dintre dvs aș fi spus: . Și astăzi (miercuri - n.r.), mi-aș fi și publicat acele documente, să închei discuțiile”, mai spune Nicolae Robu.

Nicolae Robu consideră că nepublicând aceste documente, atât primarul Dominic Fritz, cât și „unii dintre colegii lui” au lucruri de ascuns,

„Spus direct: au mințit că au diverse studii și de fapt nu le au, respectiv au mințit - a se citi: au făcut declarații în fals și uz de fals! - că au domiciliul în Timișoara, cum cere legea și nu îl au! Iată, ca să arăt cât de simplu este să faci ce cer cele două proiecte devenite hotărâri, eu, care nu sunt vizat de ele, vă prezint în atașament fotocopii făcute de mine cu telefonul - nu se cere mai mult de atât!- după documentele cerute. Aștept ca și domnul Fritz să facă la fel”, susține Robu.

Diplomele de Bacalaureat, de licență și de doctorat, precum și cartea de identitate ale lui Nicolae Robu au fost publicate pe pagina sa de Facebook.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Nicolae Robu