O nouă fisură a apărut în urma furtunii de sâmbătă seară în taluzul Canalului Dunăre - Marea Neagră, în localitatea Cumpăna, iar falia apărută anterior la şapte metri de curţile caselor din zonă s-a prăbuşit, a informat, duminică, Instituţia Prefectului Constanţa.
"S-a constatat că procesul de prăbuşire a malului este evolutiv - a apărut o fisură mai aproape de gardul celor trei locuinţe deja evacuate, iar falia crăpată care, anterior ploii torenţiale, era la şapte metri de gardul locuinţelor, s-a prăbuşit. Siguranţa locuitorilor din zona adiacentă nu a fost periclitată", se precizează într-un comunicat de presă.
Conform sursei citate, prefectul a dispus intensificarea patrulării de către echipele de securitate locală, măsură stabilită anterior, pentru a preîntâmpina accidentele nedorite şi a raporta orice potenţială schimbare apărută în zonă.
"De asemenea, s-a stabilit că în zilele imediat următoare se va întruni Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, pentru stabilirea măsurilor şi acţiunilor concrete ce se impun în continuare", se menţionează în comunicat.
Noaptea trecută, în urma ploii torenţiale şi vântului puternic, reprezentanţi ai autorităţilor judeţene au inspectat situaţia la locul producerii prăbuşirii malului canalului, la Cumpăna.
"O situaţie specială o reprezintă zona canalului din dreptul localităţii Cumpăna, unde prăbuşirea malului acestuia constituie o preocupare constantă şi despre care s-au făcut demersuri şi informări periodice anterior. Prefectul judeţului, împreună cu subprefecţii, s-au deplasat în teren ieri, 3 august, începând cu ora 23,00, pentru a constata dacă s-au produs degradări suplimentare ale malului respectiv, pe care se află locuinţe. La faţa locului, prefectul a convocat alţi factori decizionali relevanţi - directorul Companiei Naţionale 'Administraţia Canalelor Navigabile', proiectantul implicat în lucrările aferente, şeful Inspectoratului Judeţean în Construcţii şi inspectorul şef al ISU 'Dobrogea', cărora li s-a alăturat primarul comunei Cumpăna", potrivit comunicatului Instituţiei Prefectului Constanţa.
Referitor la urmările furtunii produse seara trecută în municipiul şi judeţul Constanţa, autorităţile au anunţat că nu au fost înregistrate victime, ci doar pagube materiale.
"Precizăm că nu au fost oameni răniţi, dar s-au produs pagube materiale - căderi de copaci şi crengi din arbori pe străzi, peste autoturisme şi case, inundarea unor case - unele dintre acestea soluţionate deja sau care sunt în curs de inventariere şi soluţionare", se menţionează în comunicat. AGERPRES