Bugetul propus pentru Primăria Capitalei prin proiectul publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor este redus cu aproximativ 180 de milioane de euro, soarta bucureştenilor fiind hotărâtă "cu uşile închise", a declarat, miercuri, primarul general, Gabriela Firea, înaintea şedinţei Asociaţiilor Municipiilor din România.
"Până acum nu am fost invitată oficial la absolut nicio întâlnire. Practic, s-a decis soarta bucureştenilor cu uşile închise şi cu unele persoane care nu aveau dreptul legal să-şi spună opinia despre bugetul Capitalei", a afirmat ea.
Potrivit Gabrielei Firea, proiectul de buget pus în dezbatere presupune "o tăiere de aproape 180 de milioane de euro, aproape 25% din buget, ceea ce va afecta foarte mult toate serviciile publice din Capitală" - transportul public, termoficarea, iluminatul, apa, canalizarea, spitalele, protecţia socială.
Ea a menţionat că bugetele sectoarelor au crescut, dar, în opinia sa, nu pot compensa tăierea la nivel central.
"Sectoarele Capitalei au atribuţii reduse faţă de Primăria Generală a Capitalei, care trebuie să plătească factura socială şi factura serviciilor publice pentru toţi cetăţenii din toate cele şase sectoare ale Capitalei", a explicat Firea.
Ea a adăugat că Primăria Capitalei nu are excedent anul trecut şi este la zi cu toate plăţile.
"Prin noua paradigmă sau filozofie bugetară pe care a creat-o ministerul în premieră şi prin care i se taie Primăriei Capitalei o sumă atât de mare se încalcă mai multe legi", a reiterat Gabriela Firea. Edilul a spus că va prezenta materiale ce susţin această afirmaţie inclusiv la Guvern şi Parlament.
Firea a susţinut că bugetul PMB a fost tăiat din "răzbunare".
"Chiar dacă vrei să te răzbuni pe un om, trebuie măcar să te îngrijeşti să respecţi legislaţia în vigoare. Este normal ca funcţionarii publici şi demnitarii să aibă grijă ceea ce sunt puşi să facă şi din punct de vedere legal, pentru că ei vor răspunde, nu persoana care acum, dorind să mă pedepsească pe mine politic şi să mă pună într-o situaţie incomodă faţă de bucureşteni, practic a luat această decizie politică mare ca Bucureştiul să sufere", a afirmat Gabriela Firea.
AGERPRES