x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Gabriela Firea: "A trecut o lună de când o femeie a murit mușcată de câini! Dar nici primarul general, nici liderii locali și naționali ai USR nu par să aibă insomnii!"

Gabriela Firea: "A trecut o lună de când o femeie a murit mușcată de câini! Dar nici primarul general, nici liderii locali și naționali ai USR nu par să aibă insomnii!"

de Redacția Jurnalul    |    21 Feb 2023   •   13:31
Gabriela Firea: "A trecut o lună de când o femeie a murit mușcată de câini! Dar nici primarul general, nici liderii locali și naționali ai USR nu par să aibă insomnii!"
Sursa foto: Facebook

Fostul edil general al Capitalei, Gabriela Firea, atrage atenția că a trecut o lună de la moartea femeii mușcate de câini în zona Lacului Morii fără să se ia nicio măsură în acest sens.

"A trecut o lună de când o femeie a murit mușcată de câini în Bucuresti! Dar nici primarul general, nici liderii locali și naționali ai USR nu par să aibă insomnii! Și nu consideră a fi un caz grav, pentru care merită să iasă public cu acțiuni și luări de poziție. Imaginați-vă ce ar mai fi protestat, zilnic, dacă se întâmpla o astfel de tragedie în mandatul meu!

O tragedie fără margini care s-a repetat după 10 ani. O lună de întrebări fără răspunsuri, o lună în care nu au venit soluții, o lună în care alte două femei au fost victime ale câinilor. O lună de când un copil a fost despărțit de mama lui din cauza incompetenței si a nepāsārii!
Ce înseamnă o lună pentru o familie care așteaptă să afle vinovații pentru moartea unui om drag? 30 de zile de chin, de durere și de stres.
Acum fix o lună, Ana Oros, mamă, angajată chiar de actualul primar la Primăria Capitalei, alerga pentru ultima dată pe lângă Lacul Morii. O haită de câini a atacat-o și a ucis-o, exact în locul unde, cu opt luni în urmă, mai fusese atacată o dată. Nu au urmat explicații, a fost doar circ. Primarul sectorului 6 a promis în lacrimi în fața presei că va remedia situația. Abia după 9 zile, a ieșit primarul general și a anunțat că de vină a fost un măgar mort, care i-ar fi atras pe maidanezii din zonă (!!??)
Încă sunt multe întrebări la care Dl. Dan nu a venit cu răspunsuri! E greu de crezut că într-o lună nu s-a finalizat controlul dispus la ASPA. Primarul general trebuie să spună public, măcar acum, cine răspunde pentru această tragedie care s-a repetat în București la 10 ani de la cazul băiatului de 4 ani, Ionuț.
Diana Pungă, administratorul public al Capitalei și coordonatorul activității ASPA, este încă în funcție. Bine merci! Mai mult, instituția a primit cel mai mare buget, 30 de milioane de lei, și își propune să țină și mai multe animale în adăposturi.
Primarul general tot nu ne-a explicat de ce nu se mai ridică de pe străzi la fel de multe animalele fără stăpân ca înainte să ajungă el în funcție? În 2022, au fost capturați 1.500 de câini, față de 2020 și 2019 când au fost capturați în medie 2.300 de animale fără stăpân.
Patrupedele de pe străzi nu au nici o vină, dar nici oamenii nu trebuie să mai moară în drum spre serviciu, către magazin sau când ies la alergat sau plimbare. Cât privește tragica moarte a Anei Oros, familia ei merită răspunsuri iar Nicușor Dan este obligat să vină cu ele, evident, fără să invoce “greaua moștenire” că nu-l mai crede nimeni și în acest domeniu chiar nu este cazul!, scrie Gabriela Firea pe Facebook. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: gabriela firea femeie ucisa caini