x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Galaţi: Arme albe găsite în urma percheziţiilor la persoane suspectate că au participat la o altercaţie în municipiul Tecuci

Galaţi: Arme albe găsite în urma percheziţiilor la persoane suspectate că au participat la o altercaţie în municipiul Tecuci

09 Mai 2017   •   16:41
Galaţi: Arme albe găsite în urma percheziţiilor la persoane suspectate că au participat la o altercaţie în municipiul Tecuci
Sursa foto: ARHIVA

Poliţiştii gălăţeni au efectuat 14 percheziţii la locuinţele unor persoane bănuite că, în luna aprilie, au fost implicate într-o altercaţie pe raza municipiului Tecuci, se arată într-un comunicat de presă transmis marţi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi. 

Potrivit sursei citate, în urma percheziţiilor poliţiştii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, două bâte de baseball, o crosă de golf, o sabie, o baionetă militară, un levier, un topor, două bâte, două cuţite tip briceag, două dispozitive cu electroşocuri, cinci spray-uri cu gaz iritant lacrimogen, trei doze în greutate de aproximativ un gram fiecare ce conţin o substanţă pulverulentă de culoare albă, un gram substanţă vegetală solidă şi patru grame substanţă vegetală cu aspect de muguri. 

Poliţiştii continuă cercetările în dosar sub aspectul infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă fără drept, lovire sau alte violenţe, distrugere şi ameninţare. 

La descinderi au participat 55 de poliţişti din cadrul IPJ Galaţi. AGERPRES

×