x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Galaţi: Un bărbat a comis opt furturi din locuinţe, deşi se afla sub control judiciar

Galaţi: Un bărbat a comis opt furturi din locuinţe, deşi se afla sub control judiciar

25 Mai 2017   •   15:33
Galaţi: Un bărbat a comis opt furturi din locuinţe, deşi se afla sub control judiciar

Un bărbat din Galaţi este cercetat de către poliţişti pentru comiterea a opt furturi din locuinţe, fapte săvârşite în timp ce se afla sub controlul judiciar dispus pentru acelaşi tip de fapte, se arată într-un comunicat transmis joi de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Galaţi. 

Potrivit sursei citate, poliţiştii criminalişti au identificat o persoană bănuită de comiterea mai multor infracţiuni de furt calificat. Din cercetări au rezultat indicii că, în perioada aprilie - mai, un bărbat de 38 de ani din Galaţi ar fi pătruns în mai multe locuinţe, prin escaladarea zidurilor şi forţarea geamurilor, de unde ar fi sustras bijuterii din aur, ceasuri şi diferite sume de bani în lei şi valută, cauzând un prejudiciu de aproximativ 73.800 lei. 

Faptele au fost săvârşite în timpul executării măsurii preventive a controlului judiciar, dispus anterior tot pentru comiterea unor furturi din locuinţe prin acelaşi mod de operare. 

Faţă de acesta s-a luat măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore, urmând să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Sursa: www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: galaţi furt control judiciar