x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Hai coșar, coșar! Congresul Coșarilor din Europa și SUA, a debutat la Târgu Mureș

Hai coșar, coșar! Congresul Coșarilor din Europa și SUA, a debutat la Târgu Mureș

23 Aug 2018   •   17:15
Hai coșar, coșar! Congresul Coșarilor din Europa și SUA, a debutat la Târgu Mureș

Coşari din 17 ţări europene şi din Statele Unite ale Americii participă, începând de joi până duminică, la Congresul Federaţiei Europene a Maeştrilor Coşari ESCHFOE, la Târgu Mureş, pentru a dezbate pe marginea normelor privind siguranţa la incendii. 

"Avem în Europa foarte multe activităţi şi discuţii pe tema siguranţei la incendii. Practic, prin munca şi prin activitatea coşarului, indirect sau direct, asigurăm protecţia vieţii cetăţenilor. Sunt foarte incendii, foarte multe victime. De exemplu, în Germania există pe an 600 de incendii cauzate de coşurile de fum. În România, am auzit, avem 220 de morţi anual şi vrem ca aceste cifre să le minimalizăm, iar, astfel, evacuarea gazelor de ardere de la încălzirile caselor să poată fi evacuate în siguranţă. ESCHFOE este o asociere a asociaţiilor de coşari din Europa, iar, ca oaspete, avem asociaţia de coşari din SUA. Noi promovăm comunicarea între ţări pe teme cum ar fi pregătirea profesională, perfecţionarea, schimbul de informaţii, iar un alt subiect important este pe partea de norme europene şi de reglementări. Prin activitatea ESCHFOE dorim ca circulaţia informaţiilor între ţările membre să se facă fluent, astfel încât să se producă acel schimb de informaţii de care este nevoie", a declarat joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, preşedintele Federaţiei Europene a Maeştrilor Coşari - ESCHFOE, Oswald Wilhelm. 

Potrivit acestuia, congresul de la Târgu Mureş vizează inclusiv pregătirea coşarilor, care nu trebuie să se rezume doar la curăţarea coşurilor de evacuare. 

"Este foarte importantă pregătirea profesională, noi punem mare accent pe faptul ca acele persoane - care nu trebuie doar să cureţe coşurile, ci să şi verifice evacuările de gaze de ardere, să verifice sistemele de încălzire - să aibă o bună pregătire profesională", a arătat Oswald Wilhelm. 

La Congresul Federaţiei Europene a Maeştrilor Coşari - ESCHFOE participă şi Michael Verderber, vicepreşedintele organizaţiei, cel care este cunoscut drept "scriitorul european al normelor coşurilor de fum", precum şi expertul european în domeniu, Dieter Stehmeier. 

Congresul Federaţiei Europene a Maeştrilor Coşari - ESCHFOE este organizat de Asociaţia Hornarilor, Constructorilor de Coşuri de fum şi Şeminee - ASFOCH din România. AGERPRES 

×