x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale HAOS pe magistralele 1 și 3. Un bărbat de 40 de ani s-a aruncat în fața metroului la stația Izvor. Circulația a fost reluată

HAOS pe magistralele 1 și 3. Un bărbat de 40 de ani s-a aruncat în fața metroului la stația Izvor. Circulația a fost reluată

25 Iul 2019   •   08:27
HAOS pe magistralele 1 și 3. Un bărbat de 40 de ani s-a aruncat în fața metroului la stația Izvor. Circulația a fost reluată

UPDATE Circulația trenurilor de metrou a fost reluată conform graficului normal, începând cu ora 08:36. Până la acest moment, Metrorex a reorganizat circulația trenurilor de metrou pe Magistralele 1 și 3 în sistem pendulă, pe un singur fir, astfel încât instituțiile abilitate să își poată desfășura cercetările ce se impun în astfel de cazuri.

Stire initiala Tragedie joi dimineață la metrou. Un bărbat în vârstă de 40 de ani a murit după ce s-a aruncat în fața metroului la stația Izvor. 

Circulația trenurilor va fi reorganizată de Metrorex astfel încât evenimentul să afecteze cât mai puțin călătorii. Incidentul vine după ce aseară, O femeie care ar fi vrut să se arunce înaintea trenului în staţia Dimitrie Leonida a fost salvată în ultimul moment. A fost oprită de agenţii de pază după ce a sărit porţile de acces. 

Martori susţin că s-ar fi certat cu prietenul ei şi a făcut o criză de nervi. Dar se pare că tânăra ar avea şi probleme psihice. Medicii sosiţi cu ambulanţa au sedat-o însă şi aşa cu greu au putut să o urce în salvare, abia după ce a fost încătuşată. Femeia a fost transportată la spitalul Obregia pentru mai multe investigaţii. 

Metrorex a dat un comunicat de presă cu privire la incident:

„Metrorex informează că, astăzi, 25.07.2019, începând cu 07:05, circulația trenurilor de metrou se desfășoară cu dificultate pe Magistrala 1 (Dristor-Pantelimon).

Modificările în circulație au fost făcute întrucât o persoană a căzut în calea de rulare în stația de metrou Izvor (în direcția Eroilor), posibilă tentativă de suicid.

Circulația trenurilor va fi reorganizată de Metrorex, astfel încât evenimentul să afecteze cât mai puțin călătorii.

Urmează ca instituțiile abilitate să cerceteze și să stabilească condițiile în care s-a produs evenimentul.”

×
Subiecte în articol: sinucidere