Imagini incredibile, în această după-amiază, la Catedrala „Naşterea Domnului” din Suceava, după ce un tânăr de 17 ani s-a urcat pe clădire şi a ameninţat că se sinucide.
Gol puşcă şi de la aproximativ zece metri înălțime, adolescentul a început să strige că se sinucide dacă la faţa locului nu ajunge fata care ar fi urmat să-i fie soţie.
Tânărul a spart un geam și s-a rănit la mâini, murdărind intenţionat pereţii Catedralei cu sânge. După aproximativ jumătate de oră, timp în care a aruncat bulgări de zăpadă spre martorii adunați, tânărul şi-a pierdut conştienţa şi nu a mai reacţionat în nici un fel.
Pompierii au ajuns la el cu autoscara mecanică şi l-au învelit într-o pătură, iar apoi l-au coborât. La o primă evaluare, acesta era în stare de semi-inconştienţă şi în şoc hipotermic. A fost preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Observator.tv