x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Impact mortal între un camion și un autoturism în Satu Mare

Impact mortal între un camion și un autoturism în Satu Mare

de Redacția Jurnalul    |    12 Sep 2023   •   08:31
Impact mortal între un camion și un autoturism în Satu Mare

Un accident în care au fost implicate un camion și un autoturism a avut loc marți dimineața pe o stradă din Satu Mare. Un bărbat de 80 de ani, șoferul autoturismului, a murit.

Potrivit ISU Satu Mare, marți dimineața, in jurul orei 5.00, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, a fost anunțată producerea unui accident rutier pe strada Aurel Vlaicu din Satu Mare.

La locul evenimentului s-au mobilizat echipajele din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare cu o autospecială de stingere cu apă și spumă dotată cu modul de descarcerare, o autospecială cu descarcerare grea și o ambulanță SMURD de terapie intensiv mobilă .

La fața locului, pompierii au constatat faptul că, în accident au fost implicate un autocamion și un autoturism, rezultând o persoană încarcerată.

Victima, șoferul autoturismului, cu vârsta de aproximativ 80 ani prezenta leziuni incompatibile cu viața, fiindu-i declarat decesul.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: accident satu mare