x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale În județul Harghita se circulă în condiții de iarnă

În județul Harghita se circulă în condiții de iarnă

26 Mar 2017   •   12:47
În județul Harghita se circulă în condiții de iarnă

În tot judeţul Harghita se înregistrează ninsori, iar pe unele drumuri naţionale şi judeţene se circulă în condiţii de iarnă, poliţiştii recomandând conducătorilor auto să nu pornească la drum dacă nu au autoturismele echipate corespunzător. Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, a declarat că pe drumurile din zonele înalte alte judeţului au fost trimise echipaje suplimentare pentru dirijarea traficului, mai ales că vizibilitatea este redusă şi există risc de acvaplanare sau de derapare. 'Ne focusăm pe zonele înalte unde trimitem echipaje, pentru ca în eventualitatea în care ninsoarea persistă să dirijăm traficul rutier şi să avertizăm conducătorii auto. De altfel, putem spune că în zonele foarte înalte deja se circulă în condiţii de iarnă, mai ales din pricina vizibilităţii reduse cauzate de perdeaua deasă de ninsoare, care deşi nu reuşeşte să acopere carosabilul, creează un strat umed, ce poate produce acvaplanare sau derapaje pe pojghiţă de mâzgă', a declarat Gheorghe Filip, pentru Agerpres

El a recomandat conducătorilor auto care au schimbat cauciucurile de iarnă ale autovehiculelor cu cele de vară, să rămână acasă, până la îndreptarea vremii. 

'După cum se vede, natura pare că încearcă să ne surprindă încă o dată, numai că noi, în calitate de participanţi la traficul rutier şi mai ales de conducători auto, se cuvine să fim prevăzători şi să manifestăm maximă prudenţă, în condiţiile în care alegem să pornim la drum. Dacă deja am schimbat anvelopele, nu este indicat, ci obligatoriu să rămânem acasă, până la îndreptarea vremii, altfel riscăm sancţiuni contravenţionale, dar mai ales riscăm să punem în pericol vieţi omeneşti ori să suferim pagube materiale', a mai spus Gheorghe Filip. 

În prezent, se circulă în condiţii de iarnă pe DN 13 B, Gheorgheni-Praid, în zona vârfului Bucin, dar şi pe mai multe drumuri judeţene, cum ar fi drumul care duce în staţiunea Harghita Băi. În zonă s-au aşternut aproximativ zece centimetri de zăpadă, iar pe una dintre pârtiile din staţiune se schiază în condiţii bune. De asemenea, se schiază şi în zona Harghita Mădăraş, unde stratul de zăpadă este consistent.

×