x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Încă un bebeluș nevaccinat a murit din cauza rujeolei

Încă un bebeluș nevaccinat a murit din cauza rujeolei

14 Iun 2018   •   12:45
Încă un bebeluș nevaccinat a murit din cauza rujeolei

Băiețelul a fost internat, în perioada 15 – 21 mai a.c., la spitalul din Constanța, când a fost diagnosticat cu bronșită. După săptămâna de internare, a fost externat, dar odată ajuns acasă, în Tulcea, s-a simțit din ce în ce mai rău, potrivit apropiaților mămicii, făcând febră și convulsii. Părinții s-au îndreptat spre Urgența Spitalului Județean Tulcea de unde, din nou, au fost trimiși către cea mai mare unitate spitalicească din Constanța.

Copilul a fost din nou internat, iar de data aceasta, medicii au constatat că contractase și rujeolă. Afecțiunea a fost confirmată pe 30 mai a.c., în urma analizelor de laborator. Starea lui s-a agravat de la o zi la alta, fiind necesară intubarea lui, în cadrul Secției de Terapie Intensivă Pediatrie. „Pacientul a suferit complicații, pe fondul unei imunități scăzute”, au confirmat cadrele medicale.

În cursul zilei de miercuri, 13 iunie a.c., bebelușul s-a stins din viață.

Copilul nu era vaccinat împotriva rujeolei. Mai mult, apropiații familiei susțin că cel mic ar fi contractat afecțiunea în prima perioadă când a fost internat în unitatea spitalicească, de la alți copii aflați în același salon de spital.

Sursa: replicaonline.ro

×
Subiecte în articol: bebelus mort din cauza rujeolei