x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Opt incendii de vegetație, sâmbătă, în județul Argeș

Opt incendii de vegetație, sâmbătă, în județul Argeș

de Redacția Jurnalul    |    03 Aug 2024   •   22:20
Opt incendii de vegetație, sâmbătă, în județul Argeș

Pompierii din Argeș au intervenit sâmbătă pentru stingerea a opt incendii de vegetație. „Nu este întâmplător că numărul mare al acestor arderi să fie într-o zi în care majoritatea cetățenilor nu sunt la serviciu”, spun pompierii.

„De dimineață și până acum, pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea a opt incendii de vegetație produse în localitățile Bascov (două incendii), Stolnici, Budeasa, Oarja, Lunca Corbului, municipiul Pitești și orașul Mioveni”, arată ISU Argeș.

Pe lângă incendiile din Bascov, sâmbătă seara se intervine și la Stolnici cu cinci echipaje de pompieri și cinci autospeciale, iar pentru a delimita zona de ardere cu utilaje agricole a fost solicitat sprijinul autorităților locale.

„Efortul este foarte mare, toți cei angrenați în misiunea de stingere se deplasează prin temperaturi ridicate și prin zone greu accesibile, unde se pot produce și accidentări”, arată pompierii.

„Nu este întâmplător ca numărul mare al acestor arderi să fie într-o zi în care majoritatea cetățenilor nu sunt la serviciu, astfel atragem din nou atenția la respectarea recomandărilor noastre:
-Nu aprindeți focul în zone cu vegetație uscată sau împădurite;
-Nu aruncați la întâmplare resturile de țigară;
-Nu desfășurați activități care pot produce scântei în apropierea zonelor cu vegetație uscată;
-Acordați o atenție sporită copiilor pentru prevenirea jocului acestora cu focul, deoarece pot produce incendii”, mai spune ISU Argeș.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: incendii vegetatie Argeș