Potrivit ISU Olt, incendiul la locomotiva din Gara Piatra Olt se manifestă cu degajări de fum.
Acționează Detașamentul Slatina, cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.
Locomotiva a fost decuplată de vagoane, care transportau propilenă și se află la aproximativ 200 de metri de locomotivă.
Potrivit CFR SA, este vorba despre un tren privat de marfă. Mecanicul a anunțat o degajare de fum la locomotivă, nu incendiu.
Trenul este oprit, de la ora 10.20, între stațiile Vlăduleni - Piatra Olt pentru intervenția echipelor ISU.
Circulația trenurilor de călători nu este afectată, deoarece primul tren de călători este programat să tranziteze zona respectivă la ora 12.28.
(sursa: Mediafax)