x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Incendiu la o locuință din Nehoiu. Proprietarul, resuscitat de pompieri

Incendiu la o locuință din Nehoiu. Proprietarul, resuscitat de pompieri

de Redacția Jurnalul    |    12 Apr 2026   •   21:17
Incendiu la o locuință din Nehoiu. Proprietarul, resuscitat de pompieri
Sursa foto: ISU Buzau/Pompierii au evitat o tragedie în Buzău

Pompierii din Buzău au intervenit duminică pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din orașul Nehoiu.

La sosirea echipajelor, incendiul cuprinsese o casă de aproximativ 150 de metri pătrați. Potrivit ISU Buzău, focul a fost ținut sub control în limitele în care a fost găsit.

Proprietarul locuinței, un bărbat în vârstă de 92 de ani, a fost găsit în stare gravă la fața locului după ce a încercat să stingă singur incendiul.

Acesta a fost evacuat în stop cardio-respirator, fiind intoxicat cu fum. Echipajul SMURD a început imediat manevrele de resuscitare, reușind să-l readucă la viață. Ulterior, bărbatul a fost transportat de urgență la spitalul din Nehoiu.

În timpul intervenției, pompierii au evacuat două butelii din interiorul locuinței, prevenind astfel producerea unor explozii.

Potrivit primelor informații, incendiul ar fi pornit de la sobă. Intervenția este în continuare în desfășurare.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: incendiu nehoiu
Parteneri