x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Incendiu într-un magazin alimentar din Caransebeș. Două persoane, asistate medical

Incendiu într-un magazin alimentar din Caransebeș. Două persoane, asistate medical

de Redacția Jurnalul    |    27 Dec 2022   •   11:45
Incendiu într-un magazin alimentar din Caransebeș. Două persoane, asistate medical
Sursa foto: Hepta

Un incendiu a izbucnit marți dimineața într-un magazin alimentar din Caransebeș, județul Caraș-Severin. Două persoane sunt asistate medical la fața locului.

Potrivit ISU Caraș-Severin, incendiul a cuprins acoperișul unui magazin alimentar din municipiul Caransebeș.

Incendiul se manifestă cu flacără pe o suprafață de 250 de metri pătrați.

La fața locului intervin trei autospeciale pentru stins incendii,un echipaj SMURD, o autospecială de intervenție și salvări de la înălțime, cu 19 cadre militare.

Două persoane care au suferit atacuri de panică sunt asistate medical.

Intervenția pompierilor este în desfîășurare.

 

×
Subiecte în articol: incendiu pompieri