x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Incident grav pe Aeroportul Otopeni. O tânără a fost găsită în stare gravă, plină de sânge

Incident grav pe Aeroportul Otopeni. O tânără a fost găsită în stare gravă, plină de sânge

de Redacția Jurnalul    |    01 Apr 2023   •   12:21
Incident grav pe Aeroportul Otopeni. O tânără a fost găsită în stare gravă, plină de sânge

Un incident grav a avut loc pe Aeroportul Otopeni. O tânără a fost găsită în stare gravă, plină de sânge, în această dimineaţă, într-o toaletă, potrivit Antena 3 CNN.

Totul s-a întâmplat, astăzi, în zona terminalului de plecări de pe Aeroportul Otopeni din Bucureşti. O persoană a intrat în toaletă şi a găsi-o pe tânără într-o baltă de sânge, astfel că a dat alarma.

Femeia, grav rănită, a fost preluată de medici şi transportată de urgenţă la spital.

Poliţiştii au deschis o anchetă şi fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care tânăra a fost rănită, iar una dintre ipotezele luate în calcul este cea a unei tentative de suicid, potrivit Antena 3 CNN.

Potrivit unor surse, tânăra s-ar fi blocat într-o cabină din toaletă, acolo unde şi-a provocat tăieturi pe mâini. Salvatorii au fost nevoiţi să spargă uşa pentru a-i acorda primele îngrijiri.

 

O tânără a fost găsită plină de sânge într-o toaletă de pe Aeroportul Otopeni

×
Subiecte în articol: Aeroportul Otopeni sinucidere