Un minor de 14 ani, bănuit că ar fi lovit de mai multe ori un bătrân din Fântânele, provocându-i decesul, a fost depistat de poliţişti şi internat în vederea efectuării unei expertize psihiatro-legale, a anunţat marţi Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de IPJ, poliţiştii au fost sesizaţi pe 8 martie despre faptul că bărbatul de 70 de ani este mort în propria locuinţă, medicii legişti stabilind că decesul a fost cauzat de multiple lovituri cu obiecte dure.
Crima s-ar fi produs în noaptea de 6/7 martie, după ce victima l-ar fi surprins pe minor încercând să sustragă ţigări din imobil, iar între cei doi s-ar fi produs o altercaţie, conform sursei menţionate.
În urma cercetărilor efectuate în cauză de către poliţiştii sibieni, sub îndrumarea procurorului criminalist, pe 12 martie a fost identificat un minor de 14 ani care este bănuit că a lovit victima provocându-i leziuni incompatibile cu viaţa.
În cauză a fost deschis dosar penal pentru omor. Minorul a fost internat voluntar în vederea efectuării unei expertize psihiatro-legale, în funcţie de rezultatele căreia procurorii vor dispune măsurile legale. AGERPRES