x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Medic din Craiova, reținut pentru patru infracțiuni de ucidere din culpă

Medic din Craiova, reținut pentru patru infracțiuni de ucidere din culpă

de Redacția Jurnalul    |    11 Apr 2023   •   14:45
Medic din Craiova, reținut pentru patru infracțiuni de ucidere din culpă

Un medic din Craiova a fost reținut luni de polițiști, fiind bănuit de patru infracțiuni de ucidere din culpă. Patru pacienți ar fi murit după ce au suferit intervenții de prelevare de probe biopsice.

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Dolj au reținut luni pentru 24 de ore un bărbat de 46 de ani, din municipiul Craiova, bănuit de comiterea a patru infracțiuni de ucidere din culpă, în forma culpei medicale.

„În fapt, bărbatul, în calitatea sa de medic, în cadrul unei unități medicale din municipiul Craiova, este bănuit că ar fi efectuat patru intervenții chirurgicale, respectiv prelevarea de probe biopsice, ulterior intervenind decesul a doi bărbați de 76 și 77 de ani, din Craiova și Plenița, respectiv două femei, de 64 și 66 de ani, ambele din Târgu Jiu”, transmite IPJ Dolj.

În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

Miercuri acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: medic reţinut