x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Minerii răniţi în explozia de la Uricani prezintă arsuri pe mâini, picioare, faţă şi ale căilor respiratorii

Minerii răniţi în explozia de la Uricani prezintă arsuri pe mâini, picioare, faţă şi ale căilor respiratorii

30 Oct 2017   •   10:25
Minerii răniţi în explozia de la Uricani prezintă arsuri pe mâini, picioare, faţă şi ale căilor respiratorii

Cei trei mineri răniţi în explozia de luni dimineaţă de la mina Uricani din Valea Jiului prezintă arsuri ale căilor respiratorii şi arsuri pe mâini, picioare şi faţă, a declarat directorul Spitalului de Urgenţă Petroşani, dr. Alin Vasilescu. 

Potrivit sursei citate, pentru doi dintre minerii care au fost aduşi la acest spital au fost finalizate procedurile de intervenţie chirurgicală şi de toaletare a plăgilor, aceştia fiind transferaţi la Secţia de Terapie Intensivă. 

"Una dintre victime prezintă arsuri pe 35 - 40% din suprafaţa corpului, iar cel de-al doilea miner are arsuri pe 8% din suprafaţa corpului. Arsurile sunt pe faţă, mâini şi picioare. De asemenea, victimele prezintă arsuri ale căilor respiratorii", a precizat dr. Alin Vasilescu. 

Cel de-al treilea miner a fost transportat la Spitalul din Lupeni. 

Doi dintre minerii răniţi în explozia de la Uricani vor fi transportaţi la spitale din Bucureşti, a declarat, luni, pentru AGERPRES, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Raed Arafat. 

Totodată, Arafat a afirmat că un elicopter SMURD se află la locul exploziei pentru că, în eventualitatea în care se va scoate din subteran cel de al patrulea miner, ar putea fi nevoie de acesta. 

Un miner este dat dispărut şi trei au fost răniţi, luni dimineaţa, într-o deflagraţie care s-a produs pe o galerie a minei Uricani, din Valea Jiului. AGERPRES

×